i am not weird. i am limited edition.

"banii nu vin de la oameni sănătoşi şi nici de la morţi, ci numai de la cei care au o boală cronică"

Sistemul social mercantil, actual, nu poate supravieţui de pe urma unui sistem medical care vindecă oameni, fiindcă nu există nici un fel de profit într-o astfel de conduită medicală - "banii nu vin de la oameni sănătoşi şi nici de la morţi, ci numai de la cei care au o boală cronică"

pe larg despre documentarul Forks and Knives aici.

Lansat în luna martie a acestui an, Forks over Knives, filmul cineastului independent Lee Fulkerson, examinează în profunzime afirmaţia radicală că majoritatea bolilor degenerative care ne afectează - dacă nu cumva, chiar toate - ar putea fi ţinute sub control sau chiar obligate să involueze, prin eliminarea din dieta noastră zilnică a oricărui aliment de origine animală şi a alimentelor cu grad înalt de procesare, folosind drept argumentaţie odiseea chirurgului dr. Caldwell Esselstyn şi a biochimistului nutriţionist dr. T. Colin Campbell, doi eminenţi cercetători, într-un domeniu de pionierat, poate, al alimentaţiei exclusiv vegetariene.

si tot despre cea mai profitabila boala a ultimului secol, o analiza asupra starii de fapt, dar mai ales solutiile si tratamentele existente (!!!) - Adevarul despre cancer - un documentar revelator.

Va rog din suflet, din tot cat poate sufletul meu plin...uitati-va macar la trailere, uitati-va si dati mai departe cat puteti de mult, daca stiti pe cineva in situatia asta nefericita feriti'i de chinul tratamentelor clasice, dar mai ales...NU MAI MANCATI CARNE!!! incercati sa eliminati din dieta voastra zilnica, treptat, orice aliment de origine animala sau ultraprocesat...si nu de teama unei viitoare boli (lucru la care nimeni niciodata nu se gandeste pana nu o pateste) ci pentru ca sper ca ceva din informatiile astea o sa rezoneze cu voi si veti intelege: nu suntem facuti pentru consum frecvent de carne.
incepeti cu o zi de saptamana de "post", pana ajunteti la o zi pe saptamana carne/branzeturi. mancati putin dar bun, din cele mai bune si sigure surse, macar sa stii ca merita osteneala. osteneala corpului vostru pe care se presupune ca il iubiti si il respectati, nu a voastra (a mintii, a ego-ului). pentru ca el e cel care dupa ce ti-ai satisfacut placerea gustului trebuie sa se descurce cu ce i-ai dat. si tot el e cel care la un moment dat, dupa ce l-ai luat pur si simplu ca atare atat amar de vreme...incepe sa cedeze. mai intai subtil...o raceala mai grava (cand eu nu raceam frate niciodata asa tare, nu inteleg ce se intampla!), o stare de oboseala si tristete cronica sau neliniste/furie/tulburare peste care nu intelegi de ce nu poti trece (pentru ca nu doar tu - mintea/ego-ul- trebuie sa treci peste, ci si organismul fizic obosit si surmenant trebuie sa o faca); pana la primele fibrilatii ale inimii (pentru care mergi nerabdator la medic si cu cea mai mare seninatate accepti la 40 de ani tratament pentru toata viata!!!), si primele semne de oboseala ale ficatului (cand la 36 de ani iti apare umflat si gras de la atata stres si ceafa la gratar, iar medicul nutritionist iti recomanda regim cu gratar de vita, iepure de casa si iaurt degresat!!!!!).

Niciun comentariu: